Cati pui face o veverita?

Dacă cineva mi-ar cere să aleg un loc unde să trăiesc restul zilelor mele fără să risc să mă plictisesc, aș spune probabil autobuzul 300.

Amintiți-vă, cu siguranță, aventurile mele pseudo-iubitoare în acest autobuz mereu uimitor. Aseară, totuși, am avut de departe cea mai uluitoare conversație din toate timpurile despre un mijloc de transport..

Așteptam autobuzul în Piața Romană, când un individ a început să mă privească, la propriu și deloc subtil. Oricum, am părăsit o sesiune de antrenament și am fost transpirat, fără machiaj și cu părul înfipt în cea mai tristă coadă de cal, dar dacă mai există persoane cu atracție sexuală pentru femeile însărcinate, așa cum am citit în Ioana, nu știu de ce nu ar fi cei care sunt atrași de fetele transpirate care arată îngrozitor. In cele din urma.

Pentru a scăpa de privirea insistentă a individului (care apoi s-a tot uitat la mine de fiecare dată când autobuzul se oprea în gară, ca și cum ar fi pentru a mă asigura că nu cobor), m-am refugiat în spatele autobuzului, lângă un bărbat de vreo patruzeci - 50 de ani, Ascultam muzică la căști și nu semăna cu cămașa albă măgulitoare, închisă în spate, dacă știi la ce mă refer.

Clasicul „ai scăpat de * cel al cărui nume nu trebuia să fie menționat * și ai dat peste al tău” a fost aplicat în cazul meu, pentru că și domnul acela începe să se strecoare pe mine. Mă uit la el, fac un pas înapoi și mă uit pe fereastră. După câteva răsuciri ale acestui tip de cuc, pare să-și adune tot curajul, pentru că își scoate căștile și deschide și închide buzele, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva. Îmi scot și căștile, ușor.

- Nu te supăra, a început el timid

...

În câteva fracțiuni de secundă, până când și-a terminat propoziția, mi-au trecut prin cap zeci de gânduri, cu viteza luminii. Ce naiba și-ar putea dori dacă nu îndrăznește să mă întrebe despre 3 sezoane?! Să știi ce oră este? Sau câte stații sunt la final? Poate vrea numărul meu de telefon? Ar putea fi tatăl meu, totuși, sper că își dă seama că este ridicol! Nici măcar într-un milion de ani, chiar dacă viața mea ar depinde de ea, nu aș fi putut imagina sfârșitul acestei întrebări epice...

- Nu vă faceți griji, câte pui face o veveriță?

Nu cred că am deschis gura, pentru că bunica mea m-a învățat bunele maniere, dar am privit-o cu cea mai pură expresie stupidă pe care o are fața mea în repertoriu. Fără să se descurce, bărbatul a continuat:

- Am o veveriță în curte care ținea pisoii, dar pisica și-a stricat cuibul pentru că are un instinct felin. Apoi veverița și-a luat puii în gură și i-a mutat într-un alt copac. Le-am spus colegilor că am numărat 4 pui, dar au râs de mine pentru că erau atât de mulți.

Încet, valurile de șoc ale întrebării s-au potolit și am început să râd, pe jumătate amuzat și pe jumătate jenat. La naiba, poate că acel om are o veveriță. Sau o lampă cu fir.

- Am crezut că arată ca un rozător, ca iepurii, și știi cum se spune că iepurii se reproduc.

...


- Îmi pare rău că nu am experiență cu veverițele, am scurtat-o ​​când discuția a dus la viteza de creștere a iepurilor.

Mi-am pus căștile la loc, întrebându-mă ce radiații gamma emit pentru a atrage toți monștrii. Dar Maximiliano nu a reușit să-și șoptească încet la urechile unii altora, că omul meu mă semnalizează din nou.

- Să nu crezi că sunt nebun! spune el și îmi pune ecranul smartphone-ului sub ochi.

Un râs se ridică din stomacul meu și, înainte să-i pot controla intensitatea, îmi trage complet din gât, spre uimirea celorlalți pasageri (și a individului bizar din gară, care, desigur, mă privește din nou). Ce crezi că era pe ecranul telefonului? O veverita! O nenorocită de veveriță în curte! Bărbatul a mărit-o și da, ea avea ceva în gură care semăna cu o veveriță..

- Omul acesta negru este tatăl. Are un petic de blană albă pe gât, ca o cravată. Se distrează foarte mult cu ea, îmi spune bărbatul și îmi arată mai multe fotografii, de data asta cu o altă veveriță.

Apoi l-am auzit vorbind despre câinii și pisicile familiei, broasca țestoasă și papagalii, încercând să-mi mențin fața cât mai serioasă în orice moment. Dar în momentul în care am coborât din autobuz, ca o tigaie sub prea multă presiune, am explodat..

Am râs la supermarket, am tot râs în rafturi, am căutat produse, apoi acasă, când am plătit (am încetat să râd să spun că nu vreau geantă) și apoi am ieșit râzând acasă..

Ori de câte ori încercam să mă opresc (nu invers, dar oamenii mă priveau, de data aceasta cu un motiv întemeiat), îmi era clar în minte: „Nu-ți pasă, câte pui face o veveriță?” începeam de la capăt. inca rad.

Lasă Un Comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here