Poveste de speriat bursantii

Am citit recent pe blogul lui Vlad Petreanu despre nefericita experiență a unora dintre prietenii săi cu filmul Avatar la IMAX Cotroceni. Povestea este următoarea: filmul a început o oră mai târziu și primele 20 de minute au trecut fără subtitrări, iar când au apărut subtitrările, era 2D și nu 3D ca filmul, făcând imposibilă vizionarea lor în același timp. Din cei 300-400 de oameni care au văzut filmul, doar aproximativ 7-8 au „îndrăznit” să ceară explicații pentru condițiile proaste în care au văzut filmul. Evident că nu au primit explicații și au fost tratați cu o lipsă de profesionalism, dar important este că și-au revendicat drepturile...

În următoarele câteva zile voi face o reclamație pentru prima dată: prima reclamație din viața mea și (probabil) prima reclamație primită de Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din București pentru incompetența angajaților săi.

Iată povestea științifico-fantastică a evenimentelor care m-au condus la această poziție.

Episodul 1: Șase, Dumnezeu și toți opt

Știam de la sfârșitul anului școlar trecut că aveam cea mai mare medie în specializarea mea, așa că nu am așteptat cu nerăbdare listele de burse. Cu toate acestea, când au apărut listările în noiembrie, am constatat că nu erau acolo. Ca niciun alt coleg din specialitatea mea nu a realizat, apropo. M-am numărat pe degete (așa cum fac de obicei când simt că situația este dincolo de mine): 1, 2, 3, 4, 5 specializări, dar 8 burse?! Și cineva din specialitatea mea are unul? Am luat telefonul.

- buna eu sunt

...

lucrurile acelea. Mi-am dat seama că există burse pentru doar 5 specializări de masterat. Stii de ce?

La celălalt capăt al liniei, secretara, vizibil enervată că mă deranjează (probabil antrenament pentru Campionatul Mondial de Răbdare), a răspuns în termeni incerti:

- Sunt 6 specializări și 6 burse, nu ai văzut bine!
- Garantez că există doar 5 specializări și 8 burse. Îți spun de ce ar trebui să fiu pe listă, dar nu sunt.
- Ei bine, poate este un coleg de-al tău.
- Nu, am verificat deja. Nu există nimic din experiența mea.
- Nu există nici o cale.

Cum pot răspunde la un argument atât de convingător? Vă mulțumesc cu drag, închideți telefonul și sacrificați-mi pauza de prânz pentru a alerga la facultate și a remedia această situație demnă de fișiere X..

M-am înșelat dacă credeam că secretara față în față va fi mai comunicativă sau mai amabilă, de altfel. Îi spun că tocmai am vorbit cu ea și că vreau să înțeleg ce se întâmplă cu gaura neagră din lista însoțitorilor..

- Uite, dacă deschizi puțin site-ul îți pot arăta că sunt 8 semeni, dar niciunul din specializarea mea.

M-a privit cu o forță infinită și a spus că îmi pierd timpul. Am insistat că va dura maximum 2 minute. Am reușit să o conving cu o discuție:

- Doamnă, dacă deschideți site-ul și aveți 6 specializări și nu 5, așa cum v-am spus, ies pe ușa asta și nu mă vedeți deloc până nu termin facultatea!

Ceva despre promisiunea de a putea petrece mai mult timp pregătind Solitaire Worlds pentru alte sarcini profesionale a convins-o. A deschis site-ul web. Mormăi și-și bătu unghiile în birou în timp ce îl purta. Nu văd cât de greu este? Cine este ocupat, nu își poate pierde timpul. Vizibil impresionat de demonstrațiile sale de performanță, m-am aplecat peste masă și l-am îndreptat spre monitor: 8 colegi de clasă - 5 specializări. Nu chiar algebra vectorială.

- Da, nu știu ce s-a întâmplat, a răspuns el.
- Și nu putem verifica catalogul? Vă sugerez soluția deci nu evident.

Am verificat catalogul și am constatat că Monstrul Loch Ness este de fapt o cizmă perforată din cauciuc..

- Da, acum îmi amintesc, tu ești specializarea de marketing neterminată din primul semestru, nu am primit catalogul de la profesorul tău până astăzi.!

Bine, trebuie să rezolvăm asta, cred. Deținător al bursei, dar am și colegi pre-bolognezi care absolvesc în 2 luni și sunt de acord că nu se pot înscrie la teză, cu un background neterminat. Cer numărul de telefon al profesorului. Nu este posibil. Ce pot sa fac? Discutați cu profesorul care se ocupă de anul nostru. Bun. Numărul lui de telefon? Evident, nu poți.

După alte zece apeluri, primesc numărul profesorului, care anunță situația, și numărul profesorului. Vă rog să trimiteți catalogul la secretariat, astfel încât secretarii noștri să poată încheia situația de anul trecut. Bărbatul îmi mărturisește exasperat că l-a trimis de 3 ori, dar că secretarii încă spun că nu l-au primit. Prima suspiciune de incompetență îmi trece prin minte, dar decid că nu este bine să mă grăbesc. Îi cer să vină personal cu catalogul și să-i ofer să plătească taxiul. Îmi promite a doua zi.

A doua zi, ca mamă suspectă, o sun pe secretară pentru a vedea dacă fiul meu a venit la școală sau dacă arde degeaba. Profesorul nu venise. Îl sun și îmi promite să-mi trimită catalogul prin poștă. De data aceasta chiar își ține cuvântul și îl trimit la secretariat cu responsabilul anului în cc, chiar și acasă. Zâmbesc ușurat, primesc mulțumiri de la colegii mei și consider povestea închisă.

Episodul 2: Probleme impersonale

Apoi ajung la robotul telefonic încă câteva zile pentru a face niște teme și, înainte de a ieși pe ușă, întreb zâmbind:

- Problema cu catalogul nostru a fost rezolvată, nu? Presupun că noua listă de burse va fi lansată în aceste zile?
„Nu mă ocup de el”, îmi spune secretara rănită.

Nu, desigur că nu.

- Și îmi poți spune cine conduce?
- Dna vicepreședinte.
- Ei bine, nu ați raportat că au avut loc modificări și că lista trebuie schimbată? Întreb naiv.
- Nu.
- pentru că?
- Nu este problema mea.
- Nu asta e problema ta? vocea mea neîncrezătoare răspunde ca un ecou.
-    Da, personal nu este o problemă pentru mine.

Sunt lăsați cu gura căscată. Acoperi. Intrare. Ar putea răspunde la orice, inclusiv paharul din sutien, și oricum nu m-ar șoca atât de mult. Nu pot formula mental un răspuns care să nu jignească, prin comparație, vitele potrivite, așa că aștept câteva secunde până când capul meu nu mai este nervos..

- Ei bine, în acest caz, ce problemă a acestui elev sau profesor vă va preocupa personal?

Am schimbat câteva comentarii nerealiste și în cele din urmă mi-a spus să vorbesc cu vicepreședintele. Mi-am luat rămas bun și am plecat, încă înșelat de atitudinea cu care am fost abordat. De la ușă, am auzit-o pe cealaltă secretară murmurându-mi vocea: - Nu asta este problema ta?. Am zâmbit: a fost singurul final potrivit pentru acest episod al unui film prost.

În aceeași zi am scris un e-mail către prorector și am fost sigur că situația a fost rezolvată. Încă o dată, cu un duh demn de Scufița Roșie, mi-am permis să zâmbesc ușurat..

Episodul 4: unde povestea continuă

În decembrie apare pe site vestea sosirii burselor. Cei care nu au un card sunt rugați să îl retragă de la facultate, cei care au un card, desigur, de pe card. Am un card universitar de 4 ani și sunt bursă de mult timp. Aștepta. Și aștept. Și aștept. Când văd că nu există liniște în geantă, îl sun pe cunoscuta secretară.

- Știi, ar fi trebuit să primesc bursa, încă nu am făcut-o. Ceva s-a întâmplat din cauza acestei întârzieri?

Secretarul pufăiește și crede, probabil, că nici chiar al doilea în lume la Solitaire nu va atinge această rată. Verificați lista și verificați:

- Da, de ce nu ai venit să iei geanta când am vorbit? Pe care l-am postat pe site!
- Da, dar acolo a scris despre studenții fără card!
- ei bine, da!
- Dar am un card.
- Spune-mi că nu..
- Garantez că am făcut-o.

În cele din urmă am convins-o că o am, dar la ce folosește? Banii au fost returnați la Universitate.

- Sună la Serviciile Sociale, secretarul m-a avertizat, de asemenea, înainte de a mă grăbi înapoi la partidul abandonat, evident, pentru chestiuni mai importante.

Soare.

- Bună, sunt masterand la FJSC, în anul II, la specialitatea X, ar trebui să obțin o bursă, a existat confuzie etc....

Secretarul universității a fost cel puțin la fel de frustrat de incompetența secretarilor FJSC. Se pare că îi trimiseseră o listă, apoi o notă scrisă pentru acea listă, apoi o notă telefonică pentru nota scrisă pentru lista inițială. Și acum avea liste și liste cu modificări și modificări ale modificărilor.

Așa că am petrecut următoarele 15 minute ascultând la telefon în timp ce atingea fișiere, căuta nume, mormăia, verifica burse și mormăia. În cele din urmă, când mi-am pierdut orice speranță, o simt explodând:

- Dar de ce nu mi-ai spus că ești în primul an, nu în al doilea? Că ai scăpa de atâtea cercetări!
- Dar nu sunt în primul an, sunt în al doilea an, m-am înșelat.

- Ești în primul meu an pe lista mea! Și uitați, mă faceți să caut cai verzi pe pereți în burse, când socializați! spune femeia exasperată.
-Doamnă, este imposibil să fii sociabil. Nu am trimis dosare, părinții câștigă salariu peste medie, nu aș avea posibilitatea să primesc o bursă socială.

Și uite, tocmai am înțeles-o. Ca un om care câștigă la loterie fără să joace. Așa este, în cazul meu nu a fost vorba de a câștiga, ci de a pierde. Bursa pentru primul semestru este de puțin peste 8 milioane, social 6, a explicat doamna de servicii sociale a universității. Deci greșeala secretarului meu m-ar fi costat 2 milioane. Și lucrul amuzant este că, dacă mi-ar pune banii pe hârtie, așa cum ar trebui, nu aș fi observat. Cred că toată incompetența pentru totdeauna, nu?

Inutil să spun că tocmai în ajunul sărbătorilor, când aveam nevoie de mai mulți bani, nu i-am obținut. Mi s-a spus să revin cu un telefon după 10 ianuarie și să aplic pentru o nouă comandă, pentru a trece de la social la studiu. M-am gândit doar că, dacă ar fi fost un student sărac în casa mea care ar fi avut nevoie de acei bani nu pentru a cumpăra cadouri, ci pentru a cumpăra mâncare, situația ar fi fost foarte tristă. A fost frustrant. Foarte frustrant.

Și iată-mă săptămâna aceasta, trezindu-mă cu noaptea în minte, să fiu la asistență socială la 8 dimineața și să depun cererea de reorganizare și apoi să mă grăbesc la muncă.

Și asta pentru că secretarul responsabil cu anul meu de masterat este extrem de incompetent. M-am gândit să nu fac nimic în acest sens, în ciuda muntelui de nervi pe care mi l-a lăsat comportamentul lui în fața oricărei critici. Și nu pentru că mă simt confortabil, ci pentru că sunt realist - plângerea mea este puțin probabil să fie eficientă. Și mai trebuie să fac ceva, pentru că, după părerea mea, dacă rămân pasiv, nu am dreptul să mă plâng în viitor..

De asemenea, altul, Dumnezeu să mă apere de poșete de acum înainte, pentru a evita întârzierile.

Lasă Un Comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here