In spatele zambetului de pompier

Săptămâna trecută, am vizitat pompierii pentru a vorbi cu un domn foarte drăguț, pe care îl veți vedea la tabuul din decembrie..

Când am ajuns la curtea unității (unde urma să aibă loc ședința foto), băieții alergau cu tuburi în mână. Nu, nu s-au dat alarme, nu, nu a fost un exercițiu. Au spălat curtea „pentru fotografii”. ? Ne-au ținut în garaj până au crezut că totul este ca luna (la un moment dat am ieșit, dar am fost"Băieții mai au chisturi de împachetat, domnișoară și gata!").

În timp ce bărbatul la care m-am dus (care era șeful lor) era jenat în fotografii, băieții s-au adunat într-un colț și au privit scena curios - Uite, pot apărea băieții în fotografii? L-am întrebat pe colonel.
- Sigur, domnișoară!

Apoi s-a întors spre ei și a strigat scurt:

- Haide, echipament, facem poze!

Nu-mi venea să cred cât de repede au dispărut și au reapărut în echipamentul lor de lucru. Și vorbeam cu Alex (sau cu deținutul neoficial Tabu, așa cum îl numim we) care, fiind civili, nu suntem obișnuiți cu această ascultare. Fără a ști ce este (doar cu aproximativ 15 minute înainte să afle despre sosirea noastră) și, deși erau deja în afara orelor de funcționare, acei oameni au fugit, nu au fost puse întrebări, pentru că asta era ordinul..

Când s-au întors băieții, Vlad, fotograful nostru, i-a adunat pe toți în fața camioanelor de intervenție. Au vorbit puțin despre cine este mai înalt și trebuie să-l urmeze :), după care toată lumea m-a luat foarte în serios. După câteva fotografii, am întrebat:

- Colonele, iartă-mă, băieții pot zâmbi?
- Evident! Ai auzit-o pe tânăra zâmbind!

Imediat, sub capacele roșii au apărut 11 zâmbete. :))

La sfârșitul mini ședinței foto, toți băieții s-au adunat în jurul meu.

- Și, domnișoară, când ai spus că iese revista?
- La sfârșitul lunii noiembrie. Dar știi că este o revistă pentru femei, nu?
- Da? Nimic. Poate chiar și doamnele ne vor vedea și vor cere contacte.

Am râs. Un alt pompier mai prost mi-a spus că are o idee, dar până acum nu știa cu cine să contacteze și poate îl voi ajuta..

- M-am gândit să fac un calendar cu pompieri sexy

...

Așa sunt americanii, știi?

L-am privit zâmbind.

- Aha. Și zici că ai material pentru un astfel de calendar?
Pompierul părea jignit:
- Normal. Poate că nu vă dați seama acum că suntem în acest angrenaj gros, dar practic suntem bine.

Am ras vreo 2 minute. Și am spus asta înainte ca Vlad să termine fotografiile cu șeful lor. Am lăsat băieții ultimul număr al revistei, mi-am luat rămas bun și m-am dus la biroul colonelului..

Pe stradă nu m-aș putea lipsi de ea.

- Tipi de treaba! Și în bucuria marilor zile.
- Ce ar trebui să facem, domnișoară Ina? Întâmplător, nimeni nu ne-a chemat la căsătorie, lumea ne cheamă doar la probleme. Ori de câte ori suntem chemați, oamenii ne întâmpină cu lacrimi în ochi și așteaptă ceva de la noi. Trebuie să fii un om fericit cu dorința de a trăi, altfel nu poți rezista.

Mi-am amintit cuvintele colonelului. Și acum, de fiecare dată când văd un camion de pompieri, mă doare inima la gândul acestor băieți minunați și la glumele lor din calendar...

PS: Puteți citi articolul cu domnul colonel Popa la Tabuul din decembrie. Sunt sigur că îți va plăcea foarte mult, este un om extraordinar. Și nu uitați să-i laudați pe băieți, am promis că le voi da feedback. ?

Lasă Un Comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here